5. Rezistență, răscoale

Sala 18, parter: Colectivizarea. Rezistență și represiune

Sala 48, etaj 1: Rezistența anticomunistă în munți

Sala 74, etaj 2: Rezistența din Maramureș

Sala 49, etaj 1: 1956: Mişcări studenţeşti în România

Trecerea sub controlul statului a proprietăților agricole s-a făcut prin diferite mijloace și în mai multe etape. În primii ani de după reforma agrară, comuniștii au promis că nu vor face „colhozuri”. Statul a introdus, în schimb, sistemul „cotelor obligatorii”, prin care țăranii erau obligați să cedeze cantități însemnate din recoltă, în scopul de a deveni falimentari și a intra apoi, din disperare, în „întovărășiri” și „colective”. Cine „se sustrăgea cotelor” devenea automat „sabotor”, fiind arestat și condamnat.

Imagine de ansamblu din Sala 18: Colectivizarea. Rezistență și represiune
Plenara P.M.R. din 3-5 martie 1949 a hotărât că este momentul trecerii mărturisite la colectivizarea de tip sovietic.

Detaliu din Sala 18: Colectivizarea. Rezistență și represiune
În spiritul „luptei de clasă”, țăranii au fost împărțiți în trei categorii: „săraci”, „mijlocași” și chiaburi”. Luptând împotriva „chiaburilor” și a „mijlocașilor” care „șovăiau”, săracii trebuiau să „fie lămuriți” de avantajele intrării în gospodăriile agricole (G.A.C.).

Detaliu din Sala 18: Colectivizarea. Rezistență și represiune
Ţărani semnând adeziunile de intrare în colectivă (imagine de propagandă)

Detaliu din Sala 18: Colectivizarea. Rezistență și represiune
Rezistența a fost însemnată, în primii ani de după plenară activiștii trimiși pe teren erau refuzați și goniți, iar în multe comune au avut loc răscoale fățișe și lupte cu trupele de miliție, care s-au soldat cu morți, răniți, condamnări și deportări.

Foto: Harta răscoalelor împotriva colectivizării. Detaliu din Sala 18: Colectivizarea. Rezistență și represiune
Răscoala din Vadu Roșca (regiunea Galați), în care și-au găsit moartea nouă oameni, a fost reprimată, se spune, de Nicolae Ceaușescu personal. În alte sate s-a tras cu tunul pentru intimidarea și „lămurirea” țăranilor.

Foto: Simion Stana, țăran din comuna Şepreuş, executat în urma revoltei împotriva colectivizării desfăşutară în vara anului 1949 (fotografie de familie).

Detaliu din Sala 18: Colectivizarea. Rezistență și represiune
După datele comunicate chiar de Partidul Muncitoresc Român (P.M.R.), au avut loc între 1949-1952 peste 80000 de arestări de țărani, dintre care 30000 finalizate cu sentințe de închisoare. În răscoalele din 1959-1962 și-au pierdut viața sau libertatea alți și alți țărani.

Foto: Anghelina Bălțatu, țărancă, participantă la revolta de la Dobrotești, martie 1961, cea care a tras clopotele pentru adunarea țăranilor. A fost arestat la 8 martie 1961 și condamnată administrativ la 36 de luni de detenție. Închisă la Jilava, Arad și Periprava, a fost eliberată la 23 aprilie 1962.

Detaliu din Sala 18: Colectivizarea. Rezistență și represiune
După treisprezece ani de terorizare și sărăcire a țăranilor, colectivizarea a fost, în sfârșit, declarată de Gheorghiu-Dej ca încheiată la 27 aprilie 1962, în fața a 11.000 de țărani, îmbrăcați în costume naționale, aduși din toate raioanele și regiunile țării!

Rezultatele anunțate de Dej în discursul ținut în plenul Marii Adunări Naționale: 96% din suprafața arabilă a țării și 3.201.000 familii au fost cuprinse în structurile colectiviste.

Detaliu din Sala 18: Colectivizarea. Rezistență și represiune

Rezistența împotriva comunismului a început să se manifeste imediat după ocuparea țării de către Armata Roșie. Erau arestați, anchetați, judecați și condamnați nu numai cei ce se opuneau direct instaurării comunismului, epurărilor din armată, colectivizării sau introducerii în școli a comunismului, ci și rudele lor, frații, părinții, surorile care îi ajutau. În fața acestui val masiv de agresiuni, o bună parte din cei vizați au luat drumul munților, organizați în formațiuni sau grupuri de partizani. sociale și orientările politice.

Foto: Harta României pe care sunt marcate cele mai multe din grupurile de rezistență sugerează amploarea acestui fenomen. Detaliu din Sala 48: Rezistența anticomunistă în munți
În anii 1945-1959 găsim partizani atât în Carpații Orientali, cât și în cei Meridionali (în Făgăraș, Retezat, Semenic), în Carpații Apuseni și în Obcinele Bucovinei, precum și în pădurile Babadagului, în Munții Gutâiului și Țibleșului. Formațiunile constituite (în medie de 10 până la 40 de persoane) nu reprezentau o amenințare majoră pentru puterea comunistă, dar atâta vreme cât rămâneau în libertate subminau pretenția regimului de a deține controlul deplin al țării. Erau compuse din tineri, bătrâni, femei (dintre care unele chiar gravide sau cu copii mici), țărani, foști ofițeri din armată, avocați, medici, studenți, muncitori. Erau de toate vârstele, din toate categoriile sociale.

Detaliu din Sala 48: Rezistența anticomunistă în munți
Armamentul defensiv era format din puști, revolvere și pistoale-mitralieră rămase din timpul războiului, dar aceste grupuri se confruntau întotdeauna cu o acută lipsă de muniție. Erau sprijinite de săteni, care le aduceau alimente, îmbrăcăminte și adesea le asigurau, iarna, adăpost. Propaganda comunistă le-a pus tuturor eticheta de “bandiți”.

Foto: Gavril Vatamaniuc şi Vasile Marciuc, membri ai grupului de rezistenţă condus de Vasile Motrescu (fotografie-reconstituire făcută de Securitate după arestarea celor doi). Detaliu din Sala 48: Rezistența anticomunistă în munți
Victor Lupşa a fost liderul organizaţiei antocimuniste “Vlad Ţepeş II”. El a fost condamnat la moarte în contumacie în 1951. A stat ascuns până în noiembrie 1955, când s-a predat Securităţii. A fost executat la 3 decembrie 1956, în penitenciarul Iaşi.

„Tata în ’55, după ce s-a dat decretul ăla mincinos, de 23 august ’55, că toţi fugarii din munţi care se predau, îi iartă şi nu le mai face nimic, dacă a văzut că nu arestează pe nimeni, s-a dus şi s-a predat şi el. Şi după ce s-a predat el, a început să-i aresteze şi pe cei care se predaseră înainte şi nu le-a făcut nimic. Atunci a fost arestată şi mama a doua oară.” Ioan Stoe, fiul lui V. Lupșa

Detaliu din Sala 48: Rezistența anticomunistă în munți
Vasile Motrescu a fost lider al unui grup de rezistenţă ce a activat în zona Bucovinei. El a fost condamnat la moarte, în contumacie, în iulie 1956. A fost prins în ianuarie 1958 şi executat la 29 iulie 1958, în penitenciarul Botoşani.

Gheorghe Motrescu, fratele lui Vasile: „L-o condamnat la moarte în baza decretului 199 pe ’50, articolul 6, aliniatul 1… Și pe 29–30 iulie l-or executat pe frate-meu. Așa am auzit… din auzite, nu sunt sigur… pe poligonul de la Botoșani.”

Foto: Vasile Motrescu în uşa bordeiului unde locuia (reconstituire a Securităţii). Detaliu din Sala 48: Rezistența anticomunistă în munți
Teodor şi Avisalon Şuşman au fost membri ai grupului de rezistenţă anticomunistă condus de Teodor Şuşman (senior), ce a activat în zona Răchiţele.

La 1/2 februarie 1958, încercuiți de Securitate în satul Tranişu, comuna Valea Drăganului, cei doi fraţi preferă să ardă în șura asediată în care se adăposteau, decât să se predea.

Foto: corpurile carbonizate ale fraţilor Teodor şi Avisalon Şuşman (fotografie realizată de Securitate). Detaliu din Sala 48: Rezistența anticomunistă în munți
Foto: resturile grajdului în care au ars frații Șușman (fotografie realizată de Securitate).

Detaliu din Sala 48: Rezistența anticomunistă în munți
Lucreţia Jurj Costescu

(1928-2004)

Membră a grupului de rezistenţă anticomunistă condus de Teodor Şuşman senior. A fost arestată în august 1954 şi condamnată la muncă silnică pe viaţă pentru “uneltire contra ordinii sociale”

Soţul ei, Mihai Jurj, a fost împuşcat în 1954, în timpul unei confruntări armate cu trupele de Securitate.

„A trebuit să scape cineva dintre noi ca să povestească, să nu rămânem morţi. Cei care au murit să nu rămână anonimi, să vorbească cineva!”

Lucreţia Jurj

Detaliu din Sala 48: Rezistența anticomunistă în munți
În noaptea de 18 iulie 1959 conducătorii grupului ”Haiducii Muscelului, care acționase timp de 10 ani în Munții Făgăraș, frații Petre și Toma Arnăuțoiu sunt executați în penitenciarul Jilava, împreună cu ceilalți membri ai grupului condamnați la moarte prin sentințele 107 și 108 din 19 mai 1959 și 119 și 4 iunie 1959 ale Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militare Bucureşti

Foto: Toma Arnăuţoiu în arestul de la Piteşti, 1958. Detaliu din Sala 48: Rezistența anticomunistă în munți
Grupul condus de Toma Arnăuţoiu a rezistat din 1949 până în 1958, ducând lupte cu Securitatea, înregistrând pierderi proprii, dar provocând mult mai multe în rândurile forţelor represive. În cele din urmă, partizanii au intrat într-o totală şi cvasiperfectă clandestinitate, fapt datorat în bună măsură unei destul de largi şi loiale reţele de susţinători.

Represiunea a fost cumplită şi extinsă, mai multe loturi au fost judecate de Tribunalul Militar Bucureşti în 1959, acordându-se 16 condamnări la moarte, inclusiv Toma Arnăuţoiu, dar şi numeroşi ani de temniţă.

Foto: bordeiul unde se adăposteau membrii grupului Arnăuţoiu în momentul în care au fost capturaţi. Detaliu din Sala 48: Rezistența anticomunistă în munți
Grupul de rezistenţă Toma Arnăuţoiu a fost considerat printre cele mai importante din România, lungi perioade de timp fiind pus de Securitate chiar în capul listelor privind „bandele din munţi”.

Foto: capacul bordeiului unde se adăposteau membrii grupului Arnăuţoiu în momentul în care au fost capturaţi. Detaliu din Sala 48: Rezistența anticomunistă în munți
Între 21 și 25 iunie 1949 la Tribunalul Militar Timișoara s-a desfășurat un proces spectacol bine regizat de autoritățile comuniste. A fost organizată și o amplă campanie propagandistică, cu nenumărate articole apărute în presă, manifestații în satele și orașele bănățene și telegrame trimise de ”oamenii muncii” prin care se cerea condamnarea la moarte a partizanilor.

5 dintre partizani, inclusiv liderul Spiru Blănaru, au fost condamnați la moarte prin împușcare. Ceilalți au primit condamnări de la 10 ani la muncă silnică pe viață.

Detaliu din Sala 48: Rezistența anticomunistă în munți

Sala este dedicată amplei mișcări anticomuniste care s-a manifestat spontan în Maramureș în anii 1947-1960.

Detaliu din Sala 74: Rezistența din Maramureș
Nicolae Pop

Pădurar, conducător al grupului de rezistenţă anticomunistă ce a activat în Munţii Ţibleşului din 1949 până în 1953.

În perioada cât a luptat în munţi, lui Nicolae Pop i s-au alăturat şi doi dintre copiii săi, Achim şi Aristina.

Nicolae Pop a fost capturat de Securitate în ianuarie 1953. Fiind paralizat, a murit la scurt timp în arestul Securităţii. Copii săi au fost arestaţi în martie 1953, Achim fiind condamnat la 22 ani muncă silnică, iar Aristina la 20 ani muncă silnică.

Detaliu din Sala 74: Rezistența din Maramureș
În închisoarea Sighet, începând cu anul 1947, pe lângă deţinuţii de drept comun, au fost încarceraţi şi maramureşeni reţinuţi pentru delicte cu caracter politic: ţărani care nu reuşeau să-şi achite cotele la produsele agricole, fruntaşi locali ai partidelor democratice, elevi şi studenţi, membri ai unor organizaţii anticomuniste.

Foto: doi dintre elevii arestați și închiși la Sighet. Detaliu din Sala 74: Rezistența din Maramureș
Grupuri de partizani și de susținători din toate categoriile sociale (țărani, preoți, pădurari, funcționari, studenți, elevi) s-au retras în munți și s-au opus cu arma în mână trupelor de Securitate.

Detaliu din Sala 74: Rezistența din Maramureș

Ecouri ale revoluției din Ungaria din octombrie 1956 s-au simțit însă în toate țările est-europene.

În România, cei care au reacționat imediat au fost studenții. În câteva centre universitare au avut loc proteste, soldate cu numeroase arestări și exmatriculări.

Cea mai organizată mișcare studențească a fost la Timișoara.

În 27 octombrie 1956 studenţi de la Facultatea de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic din Timişoara au constituit un grup de iniţiativă pentru organizarea unei întruniri studenţeşti programată pentru 30 octombrie.

Foto: Liderii studenților timișoreni: Aurel Baghiu, Caius Muțiu, Teodor Stanca. Detaliu din Sala 49: 1956: Mişcări studenţeşti în România
La adunarea studențească din 30 octombrie au participat peste 3000 de studenți. Studenţii au prezentat şi un program de revendicări în 12 puncte (printre acestea: scoaterea limbii ruse din programa învăţământului superior, reducerea orelor de marxism, burse pentru toţi studenţii, autonomie universitară, dar şi retragerea trupelor sovietice din România, lichidarea în fapt a cultului personalităţii lui Stalin, desfiinţarea cotelor obligatorii plătite de ţărani, mărirea salariilor muncitorilor). Rezultatul a fost arestarea a peste 2000 de studenți și condamnarea pentru ”agitație publică” a 30 dintre ei considerați inițiatorii protestului.

Foto: Harta Timișoarei pe care sunt marcate locurile unde au avut loc proteste ale studenților. Detaliu din Sala 49: 1956: Mişcări studenţeşti în România
În octombrie-noiembrie 1956 și București și Cluj au avut loc diverse proteste ale studenților.

Reacția autorităților a fost imediată: arestarea studenților, suspendarea cursurilor, epurarea unor profesori, înființarea unor asociații studențești care să supravegheze mai îndeaproape activitățile studenților.

Foto: clădirea garnizoanei din Becicherecul Mic unde au fost duși cei 2.000 de studenți timișoreni arestați pentru a fi anchetați. Detaliu din Sala 49: 1956: Mişcări studenţeşti în România