- În acest tur puteți vedea panorame dinamice din următoarele spații:
- (Dați click pe numele fiecărei săli pentru a o poziționa pe harta alăturată)
- Parter
- Sala 23: Țările Europei de Est (1945 - 1989)
- Sălile 25-27: O cronologie a Războiului Rece
- Etaj 1
- Sala 44: Solidarność: 18 zile care au șocat lumea
- Etaj 2
- Sala 81: Revolta din Berlin și Turingia (1953)
- Sala 82: Primăvara de la Praga (1968), Charta 77 (1977), Revoluția de catifea (1989)
- Sala 83: Revoluția din Ungaria (1956)
În acest tur puteți vedea panorame dinamice din următoarele spații: (Dați click pe numele fiecărei săli pentru a o poziționa pe harta alăturată) Parter Sala 23: Țările Europei de Est (1945 - 1989) Sălile 25-27: O cronologie a Războiului Rece Etaj 1 Sala 44: Solidarność: 18 zile care au șocat lumea Etaj 2 Sala 81: Revolta din Berlin și Turingia (1953) Sala 82: Primăvara de la Praga (1968), Charta 77 (1977), Revoluția de catifea (1989) Sala 83: Revoluția din Ungaria (1956)
1
/6
7. Comunismul în Europa de Est
Sălile 25-27, parter: O cronologie a Războiului Rece
Sala 23, parter: Țările Europei de Est (1945 - 1989)
Sala 81, etaj 2: Revolta din Berlin și Turingia (1953)
Sala 83, etaj 2: Revoluția din Ungaria (1956)
Sala 82, etaj 2: Primăvara de la Praga (1968), Charta 77 (1977), Revoluția de catifea (1989)
Sala 44, etaj 1: Solidarność: 18 zile care au șocat lumea
Sălile 25-27: O cronologie a Războiului Rece
Sala 23: Țările Europei de Est (1945 – 1989)
Sala 81: Revolta din Berlin și Turingia (1953)
Sala 83: Revoluția din Ungaria (1956)
Sala 82: Primăvara de la Praga (1968), Charta 77 (1977), Revoluția de catifea (1989)
Sala 44: Solidarność: 18 zile care au șocat lumea
-
„De la Stettin la Marea Baltică, până la Triest la Marea Adriatica, o Cortina de Fier a coborât asupra continentului”.
Cu această frază a fost definit unul din cele mai devastatoare fenomene ale istoriei contemporane: războiul rece.
Imagine de ansamblu din Sălile 25-27: O cronologie a Războiului Rece
-
Războiul rece a ocupat cu insuportabila sa tensiune jumătate din secolul XX, cel în care s-au petrecut două războaie mondiale, scăldate în sângele câtorva milioane de oameni. Unii l-au numit chiar „al treilea război mondial”. Pentru că, deși nici o declarație de război n-a mai fost dată, alte milioane de locuitori au murit în războaie locale, în masacre organizate, în închisori și lagăre de muncă forțată.
Detaliu din Sălile 25-27: O cronologie a Războiului Rece
-
Încă din 1945, două treimi din teritoriul Europei se aflau sub control sovietic. În Asia, acoperită ea însăși de coloșii chinez și sovietic, ca și în Africa, multe din țările numite la un moment dat „din lumea a treia” au fost ele însele înghițite de comunism. În 1979, colonialismul sovietic și-a atins însă apogeul prin încercarea de ocupare a Afganistanului. Dar, ca și cum un arc ar fi fost rupt, tot dezechilibrul acesta abuziv, cu care lumea deja se obișnuise, a fost răsturnat în anii ‘80.
Detaliu din Sălile 25-27: O cronologie a Războiului Rece
-
Cărți ale dizidentului Aleksandr Soljenițîn (1918-2008), prin care a făcut cunoscută lumii întregi problema gulagurilor și a lagărelor de muncă forțată din Uniunea Sovietică. În 1974 a fost expulzat întorcându-se în Rusia abia în 1994.
Cele mai cunoscute lucrări ale sale, „Arhipelagul Gulag” sau „O zi din viața lui Ivan Denisovici”, cu autograful autorului pentru Memorialul Sighet
Detaliu din Sălile 25-27: O cronologie a Războiului Rece
-
Soluția depășirii crizei, care măcina omenirea începând cu ultima zi de război, a apărut în 1989. Deși mai există țări în care demagogia și chiar demența conducătorilor amenință omenirea cu distrugerea, aceasta este destul de matură încât să nu se lase împleticită din nou între frânghiile sleite ale războiului de frontieră.
Detaliu din Sălile 25-27: O cronologie a Războiului Rece
Documente și imagini
-
Imagine de ansamblu din Sala 23: Ţările Europei de Est (1945-1989)
-
Memorialul de la Sighet nu este dedicat doar închisorii în care a fost instalat sau doar rezistenței și represiunii din România comunistă.
Tematica se adresează unei întregi perioade, desfășurată în perimetrul așa-numitului „lagăr socialist”.
Detaliu din Sala 23: Țările Europei de Est (1945 – 1989)
-
Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, R.D. Germană, RSF Iugoslavia, Polonia și Ungaria, cele șapte țări satelit europene din cadrul sistemului comunist sunt prezentate sintetic, într-un rezumat, prin cronologii, montaje, fotografii și focalizări asupra momentelor cruciale din fiecare țară.
Detaliu din Sala 23: Țările Europei de Est (1945 – 1989)
-
Disoluția sistemului comunist, un sistem care nu se poate menține decât prin teroare, este urmărită pas cu pas, din momentul instaurării comunismului până la mișcările de emancipare și, în sfârșit, la scadența anului 1989.
Detaliu din Sala 23: Țările Europei de Est (1945 – 1989)
Documente și imagini
-
„Nu există libertate pentru dușmanii libertății, nu există democrație pentru dușmanii democrației”
(Congresul PSUG din septembrie 1947)
Revolta din 16-17 iunie 1953 din Berlinul estic, sovietizat, s-a extins aproape instantaneu în câteva alte districte ale R.D. Germane și a fost reprimată cu aceeași repeziciune cu care s-a declanșat.
Dezghețul impus – paradoxal, chiar de sovietici – regimului Ulbricht, ce se cramponase în dogmele staliniste chiar și după moartea lui Stalin, s-a dovedit, ca de atâtea ori în istoria dictaturilor, un prilej de izbucnire a dorinței de libertate. La mai puțin de două săptămâni de la lansarea „noului curs”, au izbucnit greve, apoi manifestații spontane și simultane, tolerate tacit de sovietici.
Detaliu din Sala 81: Revolta din Berlin și Turingia (1953)
-
Dându-și seama că s-au jucat cu focul, sovieticii au fost, tot ei, cei ce au înăbușit răscoalele, pentru a preîntâmpina totuși o repetare a lor în alte țări Regimul Ulbricht n-a mai putut stăvili, însă, fuga în masă a germanilor spre Occident, iar la 13 august 1961 a fost ridicată de-a curmezișul Germaniei frontiera de sârmă ghimpată, izvorând din Zidul Berlinului.
Detaliu din Sala 81: Revolta din Berlin și Turingia (1953)
-
După decenii de la răscoală și apoi de la căderea frontierelor, din noiembrie 1989, se poate vedea clar că iunie 1953 a reprezentat la vremea sa primul imbold spre reunificarea Germaniei.
Detaliu din Sala 81: Revolta din Berlin și Turingia (1953)
Documente și imagini
-
Revoluția anticomunistă din Ungaria (23 octombrie – 4 noiembrie 1956) a reprezentant un moment fundamental pentru istoria Europei de Est.
Declanşarea revoltei populare a fost precedată de o serie de acţiuni ale elitei politice maghiare, dar şi ale elitei intelectuale, ale societăţii civile în general.
Guvernul Nagy Imre obținuse adeziunea populară pentru pluripartitism și pentru ieșirea din Pactul de la Varșovia și, în sfârșit,
Invazia sovietică din ziua de 4 noiembrie 1956 a pus capăt celor 13 zile de insurecție naţională a maghiarilor, perioadă în care întreaga populație părea cuprinsă de spiritul revoluționar.
Detaliu din Sala 83: Revoluția din Ungaria (1956)
-
Elementul esențial al sălii îl reprezintă lista nesfârșită, din centrul imaginii, cu numele victimelor acestei mișcări spontane pentru libertate.
Imagine de ansamblu din Sala 83: Revoluția din Ungaria (1956)
-
Detaliu din Sala 83: Revoluția din Ungaria (1956)
-
Procesul grupului Imre Nagy a fost cel mai important proces instrumentat în cadrul represiunii ce a urmat revoluției din 1956. Membri grupului au fost executați la 16 iunie 1958.
Ungaria a intrata apoi în epoca Kadar sau ”comunismul gulaș”.
Detaliu din Sala 83: Revoluția din Ungaria (1956)
-
Detaliu din Sala 83: Revoluția din Ungaria (1956)
Documente și imagini
-
Nemulțumirile populației față de regimul comunist din Cehoslovacia au izbucnit în 1968, prin încercarea impunerii chiar în sânul P.C. a unui „socialism cu față umană”. Liberalizarea din timpul „Primăverii de la Praga” a dezlănțuit o mișcare reformatoare în toată societatea cehoslovacă, documentul programatic al acesteia fiind „Manifestul celor 2000 de cuvinte”, lansat de un grup de intelectuali, în frunte cu Ludvik Vaculik.
Imagine de ansamblu din Sala 82: Primăvara de la Praga (1968), Charta 77 (1977), Revoluția de catifea (1989)
-
Emanciparea a părut atât de periculoasă Kremlinului – și acoliților săi din Ungaria, RDG, Polonia și Bulgaria – încât în noaptea de 20/21 iunie 1968 trupele Pactului de la Varșovia – dintre care a lipsit, spre cinstea ei, România – au invadat Cehoslovacia, pretinzând că o eliberează.
A urmat o perioadă de excluderi din partid și din slujbe, reintroducerea cenzurii și terorii, iar societatea cehoslovacă a intrat într-o adâncă deznădejde și apatie, în așa-numitul „proces de normalizare”.
Detaliu din Sala 82: Primăvara de la Praga (1968), Charta 77 (1977), Revoluția de catifea (1989)
-
Torţa umană
JAN PALACH (11.8.1948 – 19.1.1969)
Student în anul doi la Facultatea de Litere a Universităţii Caroline, Jan Palach s-a stropit cu benzină şi şi-a dat foc în centrul Pragăi în 16 ianuarie 1969. Trei zile mai târziu murea.
„Ţinând cont de faptul că popoarele noastre se află la marginea deznădejdii, ne-am hotărât să ne manifestăm protestul şi să trezim oamenii acestei ţări în următorul mod: Grupul nostru se compune din voluntari care, pentru cauza noastră, sunt hotărâţi să-şi dea foc. Eu am avut cinstea să trag la sorţi numărul unu şi astfel mi-am câştigat dreptul să scriu prima scrisoare şi să fiu prima torţă..”
(fragment din scrisoarea de adio, găsită în servieta sa)
Detaliu din Sala 82: Primăvara de la Praga (1968), Charta 77 (1977), Revoluția de catifea (1989)
-
O mulțime de asociații, mișcări, cenacluri, universități clandestine, cluburi de jazz s-au înființat, desfășurând o activitate aproape continuă de apărare a drepturilor omului și de hărțuire a inerției regimului comunist condus de Gustav Husák. Cea mai importantă grupare de protestatari a fost „Charta 77”.
Detaliu din Sala 82: Primăvara de la Praga (1968), Charta 77 (1977), Revoluția de catifea (1989)
-
Vaclav Havel a fost unul dintre fondatorii Chartei 77. A fost arestat de mai multe ori, pentru perioade scurte. Cea mai lungă condamnare a primit-o în 1979, 4 ani și jumătate. În cursul anilor 80 a devenit conducătorul neoficial al dizidenților cehi, iar în timpul „revoluției de catifea” din noiembrie 1989 a condus discuțiile cu comuniștii pentru predarea puterii. La sfârșitul anului 1989 a fost ales președinte al Cehoslovaciei.
Detaliu din Sala 82: Primăvara de la Praga (1968), Charta 77 (1977), Revoluția de catifea (1989)
Documente și imagini
-
O istorie în imagini a sindicatului polonez „Šolidarnosč”.
Prin numeroase panouri fotografice este prezentată nașterea sindicatului de la Gdansk, afirmarea, reprimarea și, în cele din urmă, victoria sa care, în 1989, a contribuit la căderea comunismului.
Detaliu din Sala 44: Solidarność: 18 zile care au șocat lumea
-
„În anul 1980, la începutul verii, guvernul a luat hotărârea de a mări preţurile la produsele din carne, dar apoi au renunţat la această hotărâre. A fost o situaţie foarte neclară. Acest lucru a fost suficient pentru ca în luna iulie să înceapă nişte greve ale lucrătorilor feroviari. Apoi au început grevele pe scară tot mai largă în toată Polonia de sud şi de est… Între timp, la Gdansk, doamna Ana Walentynowicz, membră a sindicatelor libere, a fost dată afară din serviciu pe motive disciplinare. Acest eveniment a fost picătura care a umplut paharul”.
Bogdan Lis, unul din liderii istorici ai Solidarność, (fragment dintr-o conferință susținută la Memorialul Sighet)
-
„Am luat hotărârea că la 14 august un grup al membrilor sindicatelor libere din cadrul şantierelor navale din Gdansk va începe o acţiune de protest, o grevă… Lech Walesa, împreună cu alţi colegi, au început să meargă prin toate atelierele şantierelor navale – la ora aceea lucrau acolo 16.000 de oameni – incitându-i la grevă, spunându-le că trebuie să începem aceste acţiuni de protest. Până la urmă s-a strâns o mulţime de câteva mii de oameni. În ziua următoare, la Gdansk greva s-a extins la alte şapte întreprinderi.”.
Bogdan Lis, unul din liderii istorici ai Solidarność, (fragment dintr-o conferință susținută la Memorialul Sighet)
-
Detaliu din Sala 44: Solidarność: 18 zile care au șocat lumea
-
LECH WALESA, lider sindical și activist pentru drepturile omului din Polonia
În decembrie 1970 a fost unul dintre conducătorii grevei, fapt ce a dus la arestarea sa. A fost concediat de mai multe ori pentru activitățile sale politice. A devenit președinte al Solidarității, o mișcare ce cuprindea mai multe milioane de de membri. În timpul „legii marțiale” a fost arestat din nou.
În 1983 a primit premiul Nobel pentru pace, iar la 22 decembrie 1990 a fost ales primul președint democratic al Poloniei.
Detaliu din Sala 44: Solidarność: 18 zile care au șocat lumea
Documente și imagini